Duminica cu ochii verzi
A coborât la mine,
Mă mângâie şi mă cuprinde
Cu braţe lungi şi reci
De nu mai ştiu de tine.
Pătrunde toamna printre frunze
Ca o reptilă rece
Cu ţepii ei de aur sec
Atacă tot ce plânge
Iar verdele mereu se stinge.
Cad stropi de ploaie peste mine,
Îmi udă sufletul de stele
Pe străzi de lună argintie,
Aleargă şoapte de apus
Duc soare sfânt cu ele.
LIBERTATEA SUFLETULUI TREBUIE MENAJATA SI NU TREBUIE IPOTECATA DECAT PENTRU DREPTATE.
"Există puţine suflete atât de cumpănite, de puternice şi de bine drămuite prin naştere, încât să te poţi încrede în purtarea lor şi care să fie în stare să se folosească cu moderaţie şi fără încumentare, de libertatea judecăţii lor, dincolo de marginile părerilor comune."
duminică, 5 septembrie 2010
duminică, 29 august 2010
Gânduri peste timp
Când ape limpezi se vor lumina
Şi-o ploaie de caişi va curge iar,
Cu tine-n gând va trece viaţa mea
Dar soarele apare tot mai rar.
Cu grele aripi gândul meu pluteşte
Spre zări necunoscute şi astrale,
Din când în când lumina se zăreşte
Printre crâmpeie de surâsuri goale.
Mii de culori în asfinţitul de aramă
Împrăştie lumina ca un curcubeu,
Privirea ta e tristă şi mă cheamă
Sub raze de argint vin tot mai greu.
Şi-o ploaie de caişi va curge iar,
Cu tine-n gând va trece viaţa mea
Dar soarele apare tot mai rar.
Cu grele aripi gândul meu pluteşte
Spre zări necunoscute şi astrale,
Din când în când lumina se zăreşte
Printre crâmpeie de surâsuri goale.
Mii de culori în asfinţitul de aramă
Împrăştie lumina ca un curcubeu,
Privirea ta e tristă şi mă cheamă
Sub raze de argint vin tot mai greu.
sâmbătă, 28 august 2010
Ploaie de raze
Ploaie de raze
Cade din cer,
Umbrele serii
Cu tine pier.
Alaiuri de nori
Pe cer se răsfaţă,
Se-adună în zori,
Se risipesc în ceaţă.
Străluciri de aur
Mângâie pământul,
Printre copaci răzleţi
Cutreieră vântul.
S-a rătăcit soarele
Printre raze albastre
Murmură izvoarele
Visele noastre.
Cade din cer,
Umbrele serii
Cu tine pier.
Alaiuri de nori
Pe cer se răsfaţă,
Se-adună în zori,
Se risipesc în ceaţă.
Străluciri de aur
Mângâie pământul,
Printre copaci răzleţi
Cutreieră vântul.
S-a rătăcit soarele
Printre raze albastre
Murmură izvoarele
Visele noastre.
miercuri, 25 august 2010
Nimeni
Nimeni nu-mi poate lua visele
Sunt vise cu aripi de clopot
Sunt vise cu aripi de soare
Dar sunt vise.
Ele saltă tiptil ca arcaşul
Ce stă mereu la pânda
Ca prada să-i cadă în arc,
Şi sufletul să-şi vânda.
Nimeni nu poate găsi visele mele
Ele şi-au ales un culcuş de aur
Şi stau mereu gata
Să zboare spre norii albaştri
S-atingă un abur de soare
Ca să se-ncălzească.
Nimeni nu poate pătrunde
În lumea cu vise amare
Ele nu pot să aştepte
Strălucirea răsărituilui,
Apusul soarelui,
Gândul trecător de speranţă
Secretul tău
Secretul tău se-ascunde-n umbre
Sau într-o stea cu pâlpâiri albastre,
Secretul tău se-ascunde-n zâmbet
În zborul păsării măiastre.
Secretul tău stă-n ochi de foc
Cu străluciri de rouă fine
A devenit din nou un joc
Dar care inima-mi alină.
Secretul tău rămâne-ascuns
Înzile lungi de aşteptare
Vei spune :"zille s-au dus"
Cu strâlucirea cea din zare.
Secretul tău va dăinui
Peste minunile amare
Vor trece ani şi vom trăi
Cu zbateri reci şi tot mai rare.
Sau într-o stea cu pâlpâiri albastre,
Secretul tău se-ascunde-n zâmbet
În zborul păsării măiastre.
Secretul tău stă-n ochi de foc
Cu străluciri de rouă fine
A devenit din nou un joc
Dar care inima-mi alină.
Secretul tău rămâne-ascuns
Înzile lungi de aşteptare
Vei spune :"zille s-au dus"
Cu strâlucirea cea din zare.
Secretul tău va dăinui
Peste minunile amare
Vor trece ani şi vom trăi
Cu zbateri reci şi tot mai rare.
marți, 24 august 2010
De-aş fi...
De-aş fi un un fluture uşor
Cu aripi de albastre doruri
M-aş aşeza tăcut pe-un nor
Buimac de-atâtea doruri.
De-aş fi un strop de ploaie lin
Pe faţa ta îmbujorată
Te-as incălzi cu-al ei senin
L-aş duce-n lumea toată.
De-aş fi eu floarea de cais
Jertfită-n palma ta cea caldă
Ţi-aş ţese-o salbă dintr-un vis
La gâtul tău ofrandă.
De-aş fi eu luna de argint
Pe-ntinderea cu stele,
Aş presăra surâsu-ţi sfânt
Mai mândru printre ele.
De-aş fi cu tine ca şi ieri,
De-ai fi aici în aste zile reci,
Te-aş veşnici în primăveri
Chiar dacă mâine ai să pleci.
Mereu amintirile...
Am legat amintirile la ochi
C-o umbră de mătase
Şi-am privit ochii lui albaştri
Rugându-l să-mi lase
O rază de soare
Şi-n ochii mei
Că-s tot mai grei.
Am trimis amintirile-napoi
Spre cerul cu stele
S-aducă viaţa în noi,
Cu rouă să spele
Gânduri de plumb
Cu care mă plimb.
Am strâns într-o cupă lumina
Şi-am trimis-o
Spre porţile visului
Să-mi ţină cărarea,
Pe care o bat,
Spre golul abisului
Când nu văd zarea.
C-o umbră de mătase
Şi-am privit ochii lui albaştri
Rugându-l să-mi lase
O rază de soare
Şi-n ochii mei
Că-s tot mai grei.
Am trimis amintirile-napoi
Spre cerul cu stele
S-aducă viaţa în noi,
Cu rouă să spele
Gânduri de plumb
Cu care mă plimb.
Am strâns într-o cupă lumina
Şi-am trimis-o
Spre porţile visului
Să-mi ţină cărarea,
Pe care o bat,
Spre golul abisului
Când nu văd zarea.
vineri, 20 august 2010
sâmbătă, 17 iulie 2010
Cât soare este în sufletul nostru?Câtălumină poate cuprinde un suflet de om?În fiecare zi alergăm după vise şi nu le putem ascunde în umbra paşilor , în freamătul frunzelor pe care le luăm ca sprijin în gândurile ce ne bântuie în miez de noapte.
Ce facem cu lumina pe care nu o putem ascunde în ochii obosiţi de căutare?Îi găsim un adăpost în alte suflete mai obosite decât ne putem imagina sau o ascundem după razele dimineţii pitind-o acolo ca să o găsim uneori când vine peste noi întunericul.
vineri, 16 iulie 2010
luni, 12 iulie 2010
Toate dimineţile au culori diferite.Toate zâmbesc, nicodată nu plâng. Cel mai mult îmi place dimineaţa albastră.E cu o urmă de vise în ea.E prietenoasă şi blândă, e statornică şi agresivă. Îmi intră în inimă de cum deschid ochii şi mă ajută să-mi port paşii spre cafeaua dimineţilor mele din ce în ce mai timpurii cu aburi de răsărit abia conturat spre orizont.Mâine voi avea o dimineaţă roşie?
joi, 27 mai 2010
sâmbătă, 15 mai 2010
sâmbătă, 6 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





